Imagini neobișnuite au fost publicate pe rețelele sociale, înfățișând tancuri scoase pe străzi pentru a proteja o sucursală a Băncii Chinei.
Citând instituții de presă locale, utilizatorii de pe Reddit spun că filmările sunt făcute în orașul Rizhao, în provincia Shandong, iar tancurile au fost desfășurate pentru a proteja sucursala locală a unei bănci în centrul unui scandal.
Problema a apărut pentru prima dată în aprilie 2022, când publicația South China Morning Post (SCMP) a explicat într-un articol că locuitorilor din provinciile Henan și Anhui li s-a refuzat accesul la conturile bancare din cauza unei „actualizări a sistemului”.
De atunci, depozitele bancare aflate Yuzhou Xinminsheng Village Bank, Shangcai Huimin County Bank, Zhecheng Huanghuai Community Bank și New Oriental Country Bank of Kaifeng din provincia Henan și Guzhen Xinhuaihe Village Bank din provincia vecină Anhui au fost afectate, scriu cei de la SCMP în articol.
Oamenii ar fi fost informați că economiile lor au devenit „produse de investiții” și nu pot fi retrase.
Imaginile au fost surprinse în seara zilei de miercuri, 20 iulie.
Clipul video din Henan arată o coadă lungă de tancuri care îi împiedică pe localnici să ajungă la sucursala băncii.
Localnicii par agitați, dar sunt nevoiți să aștepte din cauza prezenței vehiculelor blindate. Utilizatorii Reddit compară scena cu incidentul din Piața Tiananmen, când în 1989, sute de tancuri au fost folosite pentru a zdrobi protestele pro-democrație.
„Piața Tiananmen 2: boogaloo electric”, a comentat un utilizator. „Ceva… ceva… Istoria se repetă„, a spus altul.
Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă nici operatorii de tancuri nu își pot retrage banii
Localnicii afectați de criza bancară, una dintre cele mai grave din ultimii ani din China, susțin că 40 de miliarde de yuani (6 miliarde de dolari) au dispărut din depozite și au protestat cerând accesul la economiile lor.
Li s-a spus să „aştepte cu răbdare”, potrivit unui articol publicat luni, 18 iuliem de SCMP. Unii dintre clienții care aveau mai puțin de 50.000 de yuani (7.400 de dolari) în conturi și-au primit banii săptămâna trecută, dar alții încă așteaptă.
Autoritățile chineze au spus că băncile aflate în centrul controversei au fost preluate de Henan Xincaifu Group printr-un „complot intern și extern” și au atras „ilegal” deponenți. O anchetă în scandalul bancar este în desfășurare....