Catedrala Patriarhală din București, închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, își serbează sâmbătă, 21 mai 2022, hramul istoric. Sărbătoarea va culmina cu Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul Mare de vară de pe Colina Bucuriei de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi, la final având loc și proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române.
Unul dintre primii teologi care a adus aminte despre fiica lui Basarab I este etnologul Gheorghiță Ciocoi, care a publicat încă din 2006 un prim articol intitulat „O sfântă uitată: Teofana Basarab”, în revista „Lumea Credinței”, (Sept. 2006, pp. 26-27).
Credincioșii bucureșteni și pelerinii din țară sunt invitați să participe sâmbătă, 21 mai, la slujbele bisericești care vor fi săvârșite la Altarul Mare de vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale, scrie Diac. Vasile Robert Nechifor în Ziarul Lumina în timp ce Trinitas TV a difuzat în direct slujba: